Faceți căutări pe acest blog

100 de cărți despre Europa


actualizat martie 2020, mai 2018
publicat 2015

Parlamentul European prezintă o selecție de cărți, studii și lucrări academice despre integrarea europeană și filozofia politică.


Pe un site dedicat acestora, cititorii pot afla lista cărților în limbi diferite, scrise de autori din toată Europa. 

Scopul proiectului este de a prezenta ideile și oamenii din spatele integrării europene, lucru ce ar putea ajuta la găsirea de soluții pentru provocările actuale.

Proiectul „100 de cărți remarcabile despre Europa” a început în 2012 la  și a ajuns să includă peste o sută de publicații. În prezent, el cuprinde 125 de titluri și continuă să se îmbogățească.

Pagina web cu lista cărților vă permite căutarea după




  • după autor,
  •  titlu,
  •  limbă, 
  • data publicării.


În calitate de Președinte al Parlamentului European, îmi revine onoarea de a vă ura bun venit pe această platformă digitală care prezintă o selecție a celor „100 de cărți remarcabile despre Europa”.
Uitându-ne înapoi la calea parcursă împreună, ca europeni, putem să înțelegem mai bine identitatea noastră europeană comună. Europa s-a născut la urma urmei din schimbul de idei între artiști, scriitori și meșteșugari. Cu mult înaintea Uniunii Europene, a existat un spațiu european al ideilor, difuzate pe continent prin literatură și artă. Există în mod cert o legătură europeană între Caravaggio și Rembrandt, Vivaldi și Bach, Shakespeare și Molière.
Scopul colecției este tocmai de a oferi publicului o perspectivă asupra modului în care ideea europeană a apărut în mod concret prin integrarea europeană. În acest scop, prezentăm o selecție cuprinzătoare de lucrări academice, intelectuale și politice care au avut o contribuție importantă la promovarea și mai buna înțelegere a acestui proces începând din 1945.

Selecția include cărți, articole, broșuri și discursuri pe care le considerăm semnificative. Ea reflectă diversitatea geografică și lingvistică a Uniunii, precum și un spectru larg de idei și de personalități din UE.
Lucrările din prezenta colecție aparțin Bibliotecii istorice a Parlamentului European, un patrimoniu comun pe care dorim să îl împărtășim unui public cât mai larg.
Sunt convins că veți descoperi în această selecție o pasiune pentru Europa, veți întrezări începutul unui vis european și veți putea urmări drumul întortocheat care a condus la realizarea sa.
Proiectul „100 de cărți remarcabile despre Europa” a început în 2012 la inițiativa predecesorului meu și a ajuns să includă peste o sută de publicații. În prezent, el cuprinde 125 de titluri și continuă să se îmbogățească.

Deși au foste depus toate eforturile posibile pentru a dobândi drepturile de difuzare ce permit descărcarea în mod liber a operelor afișate, în unele cazuri, nu putem oferi încă textul integral al lucrărilor, din cauza restricțiilor privind drepturile de autor.

O expoziție permanentă pe această temă este, de asemenea, deschisă publicului în sala de lectură a Bibliotecii istorice din Parlamentul European de la Luxemburg.
Am convingerea că această colecție va fi o sursă de reflecție și de inspirație.
          Antonio Tajani
Președinte
Mai 2018

2012

Invitaţia Președintelui al Parlamentului European, Martin Schulz de a răsfoi cele 100 de cărți memorabile despre Europa

Acest spațiu web pus gratis la dispoziția publicului, care prezintă, în cel puțin una dintre limbile oficiale ale Uniunii Europene, o colecție de 100 cărți memorabile despre Europa.

Parlamentul European și-a propus să realizeze o selecție cuprinzătoare a operelor academice, intelectuale și politice despre ideea europeană și despre evoluția procesului de integrare europeană, ținând cont de diversitatea geografică, lingvistică și intelectuală a conceptelor.

În calitate de Președinte al Parlamentului European, sunt adeseori invitat să țin discursuri cu privire la viitorul Europei. Am lucrat în domeniul editorial, am fost proprietarul unei librării și sunt pasionat de cărți și de istorie.

Cred cu tărie că, în aceste vremuri de criză și neîncredere în ideea europeană, este important să reflectăm la contextul istoric al proiectului european pentru a ne planifica mai bine viitorul.

Istoria integrării europene se întemeiază pe reconcilierea de după război și demonstrează că este posibil să cooperăm trecând peste granițele geografice și peste barierele culturale sau lingvistice, economice sau politice, pentru a construi un viitor mai bun pentru toți cetățenii europeni. Sper ca cele 100 de cărți propuse să reprezinte o sursă de inspirație pentru găsirea unor soluții care să ajute la rezolvarea problemelor cu care se confruntă în prezent UE.

Acesta este motivul pentru care am solicitat Serviciului de Cercetare al Parlamentului European să pună la dispoziția publicului cele 100 de cărți memorabile despre Europa, în speranța că, accesând această selecție cuprinzătoare de lucrări referitoare la ideea europeană, mult mai multe persoane se vor bucura de oportunitatea de a se informa cu privire la conceptele și personalitățile care au inspirat și au însoțit procesul de creare și de dezvoltare a Uniunii Europene așa cum o cunoaștem astăzi, în secolul al XXI-lea.

Vă doresc consultare plăcută! 

Martin Schulz



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu